Spală parbrize şi vând ziare pentru a supravieţui

Încălzirea vremii dă din nou idei celor care prestează anumite servicii şi vând diverse obiecte pentru a face un ban. Mulţi dintre ei sunt oameni fără adăpost, care s-au săturat să întindă mâna şi să ceară trecătorilor un ban, mai ales că în ultima perioadă sunt ,,vânaţi” de către poliţiştii comunitari şi jandarmi. În oraşele în care razele soarelui şi-au făcut, deja aparţia îi putem vedea în intersecţii vânzând ziare sau spălând parbrize. Cu o sticlă, plină cu apă şi amestecată cu detergent şi cu o perie în mână, pot fi întâlniţi de către şoferi, mai ales în marile intersecţii.

De multe ori nici nu apuci să spui că nu vrei să îşi fie curăţat parbrizul, deoarece iuţi de mână, cum sunt, au aruncat, deja cu apă şi detergent pe el, urmează doar să-l lustruiască. Fac acest lucru pentru 2-3 lei, cât se îndură fiecare şofer să îi dea. În ceea ce priveşte vânzarea ziarelor este simplu. Le cumpără la un preţ şi se vând la altul, mult mai mare bineînţeles. Cu ziare la preţ dublu, reviste, seminţe, cărţii de joc, pixuri, ciocolată etc., se pot întâlni în toate trenurile, mai ales în cele aglomerate. Şi lumea lor o să înceapă odată cu venirea verii, când trenurile, care merg spre litoral sunt pline.

Cât mai este încă frig, aceştia aleg mijloacele de transport în comun din marile oraşe ale ţării. Nu sunt de criticat şi chiar de apreciat. Poate aşa vom scăpa şi noi să mai întâlnim la tot pasul oameni, care sunt apţi de muncă şi care cerşesc. Oricum nu au multe variante, deoarece majoritatea celor de care am amintit sunt oameni fără carte, mulţi dintre ei nu ştiu nici să scrie şi nici să citească. Fiecare are câte o poveste de viaţă. O poveste tristă.

Cei mai mulţi dintre ei sunt abandonaţi de către părinţi încă de mici, sau au plecat de acasă când au crescut, din cauza certurilor din familie.
Loviţi de soartă şi fără un acoperiş deasupra capului încearcă să supravieţuiască într-o ţară în care sistemul nu le oferă prea multe. Ca ei sunt puţini, însă cei mai mulţi aleg să stea pe sub poduri sau pe lângă ţeviile de căldură suflând într-o pungă cu aurolac. Pentru cei din urmă viaţa se rezumă la cerşirea banilor pentru procurarea pungilor în care suflă de dimineaţa până seară. Pentru ei, chiar nu se mai poate face nimic, nimeni nu se apropie de ei din cauza mirosului insuportabil de aurolac şi foarte puţini oameni, le dau câte o coajă de pâine sau câte o haină. În România se luptă pentru combaterea cerşetoriei, dar cum? Dacă încă există mii de oameni în toată ţara, care dorm sub cerul liber.