Sărac…dar cinstit
Fiecare dintre noi ne întâlnim zilnic cu câte o persoană, care întinde mâna şi ne cere câţiva bănuţi. Nu este nimic nou şi de 20 de ani încoace ne-am obişnuit cu ei. Îi vedem peste tot în mijloacele de tranport în comun, în pieţe, la uşile lăcaşelor de cult şi chiar pe stradă. Nu vreau să vorbesc despre cerşătorie în acest articol, ci despre o întâmplare pe care un prieten de al meu mi-a povestit-o.
O întâmplare, care m-a mişcat, deoarece rar ţi se dă să întâlneşti aşa ceva. Este vorba despre o bătrânică, care l-a oprit pe stradă şi l-a rugat să îi de-a câţiva bănuţi, deoarece nu are suficienţi să cumpere o pâine. Amicul meu a scos din buzunar o bacnotă de un leu şi a întins-o.
Femeia i-a mulţumit frumos şi a întins mâna să îi de-a înapoi 5 bănuţi, deoarece suma de un leu pe care a primit-o era mult prea mare. ,,Nu am nevoie de 1 leu, ci de câţiva banuţi (3 ). Stai să îţi dau restul şi îţi mulţumesc frumos” au fost vorbele femeii. Vorbe care în mod sigur pe mulţi iar fi mişcat, la fel ca pe cel care a ajutat-o.
Mai rar oameni, care sunt corecţi, deşi sunt atâta de săraci, încât abia au bani să-şi cumpere o pâine. Pe ei ar trebui să îi apreciem şi să ne întrebăm de ce sistemul de la noi din ţară este de aşa natură încât oamenii nu au suficienţi bani de pâine.