Parintele alcoolic

Alcoolismul din pacate exista de de secole intregi, pana in acest moment nimeni nu a gasit o “viagra” minune a acestei afectiuni. Trebuie sa privim alcoolismul ca pe o afectiune. Ca sa fac o paranteza, tatal meu este alcoolic, poate asta-i unul din motivele pentru care nu am mai dat pe acasa de la 16 ani.

Alcoolici vor da intodeauna vina pe o alta persoana, “Beau pentru ca…”. o mie de motive, cu o mie de raspunsuri.
Copii care cresc intr-un astfel de mediu au foarte mari sanse sa devina acloolici ulterior.

Ani de zile mi-a fost teama sa-mi exprim emotiile, supararea fata de faptul ca tatal meu este alcoolic. Imi era treama sa nu “stric” si mai mult spiritul ala familiar, care acum, imi dau seama ca nu a existat niciodata.

Unii parinti abuzeaza emotional sau fizic de copii lor, alti neglijeaza total prezenta acestora in viata lor, neasigurandu-le hrana, ingrijirea de care trebuie sa aibe parte un copil, afectiune. Cunosc cazuri in care mamele sunt cele care sunt alcoolice. O fosta colega, si-a demonstrat ca poate trece peste asta. Si chiar a trecut.

A fost mereu prima in scoala si acum este o cunoscuta avocata din Arad. Dar viata ei, adolescenta ei nu a fost asa de usoara, a ascuns mereu acest lucru, am avut sansa sa aflu detalii despre viata ei pentru ca am fost prieteni o perioada. Cu toate astea niciodata nu i-am zis ca tatal meu este alcoolic, nu am avut curajul.

Traume vor exista tot restul vietii pentru toti copii cu parinti alcoolici. Sunt lucruri peste care nu poti trece cu vederea, sunt amintiri dureroase despre trecutul, adolescenta, copilaria ta. Tatal meu este alcoolic, nu cred ca am incercat vreodata sa schimb asta, mai mult, repet, am plecat de acasa. Oare am vreo vina?

Mi-ar place, chiar sub anonimat sa-mi spui daca ai/avut astfel de “probleme”.