Nu stiu daca sunt uneori prea direct

Am impresia ca lumea este prea suparacioasa. Foarte naspa pentru mine in momentul in care vad ca uitam sa ne bucuram de lucrurile marunte, de chestiile mici si pentru unii nesemnificative, care ne pot aduce satisfactii si ne dau putere sa mergem mai departe.

In ultimii ani m-am refugiat in filme, stari confuze si lupte birocratice. Slava domnului ca 2023 a fost anul in care am realizat ca intodeauna oamenii din jurul tau dezamagesc si nu poti decat sa-i accepti asa cum sunt. Se apropie de final si pot spune ca de la inceputul anului m-am schimbat foarte mult.

Poate era si chestia de toamna trecuta, cancerul de care va povesteam, analizele pe care refuz sa le fac indiferent de ce se va intampla in continuare si multe altele care imi stateau pe cap la propriu! Si ca intodeauna sunt “binevoitori” care sunt dornici sa ofere informatii, va dau eu detalii. Direct de la sursa sunt mai sigure si macar aveti convingerea ca vin de la mine. Sunt bine. Respir, alerg, inca am par in cap. Nu simt nimic in afara de o mare sila, dar trece si asta cu putina indiferenta din partea mea.

La birou imi este bine. Toti sosotesc si eu imi vad de viata. Refuz sa cred ca mai am putin de trait, nu m-am gandit niciodata la partea aia trista si poate asta este unul dintre motivele pentru care optimismul meu predomina. E drept, unul dintre sefi mi-a oferit ajutorul dar l-am refuzat si oarecum a inteles discursul meu referitor la aceasta problema.

Nu pot zice ca nu exista semne vizibile. Ma fac ca nu le vad, cei din jurul meu sunt obisnuiti cu ele, deci pasii sunt mai usor de parcurs. Si din cate spuneau medicii initial, eu nu am nici pe dracu sau notiunea timpului este diferita in cazul meu.

Si cam atat. Este ultima oara cand dau aceste detalii pe care le consider prea personale chiar si pentru voi cu care am facut share ani de zile.