Multumesc?

Traim niste vremuri pe care le simtim putin cam dure. Experiente grele, momente stresante si crize propovaduite peste tot nu fac decât sa ne înraiasca. E o scuza ce încerc sa o formulez în minte când ma gândesc la faptul ca am uitat “sa multumim”. Nu am omis sa facem gestul, rostim cuvântul sau schitam zâmbetul ci chiar am uitat cum se multumeste.

Putin prea rai si prea egocentristi luam tot ceea ce primim prea repede si prea fortat. Cu gândul poate ca ni se cuvine. Si chiar de ni s-ar cuveni, un multumesc rostit într-o secunda e pretul cel mai mic pentru o stare buna. Si-apoi mai cred ca multumescul a disparut si de rusine. O rusine atât de ciudata si inversa gândirii sincere, un fel bizar de a fi cool ce pare a fi ciuntit de orice forma de manifestare a bunului simt.

Daca ne-am propune într-o zi sa numaram câti de multumesc auzim în situatiile privite de la distanta, ca spectatori ne-am întrista. La magazin, omul servit a înlocuit multumescul rostit în timp ce-si ia produsul cumparat cu bombaneala despre pret si restul prea marunt, despre sacosa prea scumpa si pâinea prea mica.

Dintr-un taxi daca ajungi la destinatie si vrei sa coborî ti-e frica sa rostesti un multumesc mult prea devreme pentru ca o regula nescrisa spune ca asa renunti la rest si multi renunta doar la multumesc. Câti spun un multumesc frumos atunci când iesa din restaurant sau bar? Când li se tine usa la lift sau li se face loc sa treaca împingând carutul de cumparaturi în supermarketul aglomerat? Putini, din ce în ce mai putini si mi-e teama ca vom uita de tot.

Nu vreau sa cred ca traim într-o vreme a mitocaniei generale în care lumea da si ia, pretinde, cere, fura, plateste, reproseaza si doar asteapta. Vreau sa daruim, multumim, rasplatim si recunoastem. Sunt lucruri, stari si sentimente mult mai naturale si usoare decât lipsa încruntata a unui multumesc ce se propaga cu nesimtire cam peste tot. O alta scuza mi s-a formulat cândva în gând, aceea c-am uitat cum se primeste. Orice. De la un compliment sau gând frumos la un cadou. Lumea daruieste din ce în ce mai rar si-atunci când primeste nu stie sa reactioneze sau a uitat ca multumescul a fost inventat pentru momentul ala.

E trist ca am ajuns sa cred ca pot fi nonconformista împartind multumescuri. Dar sunt. Si-mi face bine sentimentul. Încercati o cura de “multumesc frumos”. Va garantez un rezultat vizibil în timpul cât un zâmbet vi se va lipi de chip si-o stare de bine de suflet.