Lenea si trendul

Am observat ca avem un trend in Romania. Nimeni nu este multumit de munca pe care o face si in acelasi timp nici salariul nu il satisface.

Trag concluzia ca majoritatea persoanelor din jurul meu sunt total inutile si de-a lungul colaborarii noastre nu am avut nimic de invatat de la ei. Si vorba aia… oameni cu experienta, ani de zile cocotati pe un fotoliu.

Simt pur si simplu o epuizare nervoasa, asta dupa ce am trecute de anumite faze. Cand te angajezi undeva ai tendinta de a iti arata entuziasmul. Pornesti la un drum nou, cu planuri si propuneri si vezi viitorul foarte frumos. Vezi o evolutie in cariera ta profesionala si tinzi sa acumulezi cat mai multa experienta.

Te implici atat de intens incat pui pe un plan secundar familia in speranta ca devotamentul tau o sa fie motivat prin rezultatele obtinute la job. Si mergi inainte o buna bucata de vreme…

Dupa scurt timp iti dai seama ca si presedintele unei tari se poate bucura de functia lui doar cateva ore… sau ca locul tau de munca iti aduce un fel de dezamagire timpurie. Hopa! Constati ca entuziasmul ala a disparut.

Dupa inca o vreme seful tau te intreaba ce faci tu in firma respectiva… Explici ca faci lucrurile pentru care ai fost angajat. El intreaba daca doar asta faci… Si iti vin in minte toate momentele in care ai dorit sa faci ceva si ori nu ai avut cu cine, ori nu te-a ascultat nimeni.

Mai ai trageri de inima sa pornesti noi proiecte? Nu! Pentur ca nu te motiveaza nimic! Felicitari mie. Implinesc un an de zile la unul din locurile mele de munca.