Gandeste-te bine
In viata fiecaruia dintre noi vin momente cand trebuie sa facem alegeri. Bune sau mai putin inspirate.
Dupa anumita varsta faci compromisuri doar pentru a demonstra familiei ca nu esti un ratat, ca neamurile alea barfitoare nu au foarte multe motive de discutie, ca plozii lui X sunt realizati, la casa lor si castiga o caruta de bani lunar.
In familia mea se poarta astfel de barfe. Nu mi-a pasat niciodata ce crede x si y. Asta este unul dintre motivele pentru care aproape am ignorat relatiile familiare. Nici chiar decesul unei persoane apropiate, la care funeralii particip zilele astea, nu m-au facut sa-mi schimb parerea despre familiile false, oameni superficiali si prezenta intrebare: “Ce zice lumea?”
Daca incerc cativa pasi, sunt foarte aproape de 30 de ani si imi dau seama ca in toti acesti ani am fost foarte singur si frustrat. M-am inecat in tot felul de relatii care mi-au adus sau nu satisfactia, am fugit de oameni, de societate sau de multe ori… de mine.
M-am refugiat in dragostea pentru animale, in actiuni de caritate, in actele constitutionale ale unor asociatii unde imi fac veacul, in ziarele cu care colaborez si mai nou, aplicatiile Andoid.
Daca nu fugeam de acasa acum multi ani, in acest moment eram un ratat si m-am gandit ani de zile inainte de a face afirmatia asta.
Traiesc intr-o lume in care principiile nu mai sunt la moda. Acceptam tot ce ne este mai comod, chiar daca de multe ori trecem peste principii, indoieli si chiar vise.
Am invatat ca persoanele din jurul meu merita toate atentia mea. Persoanele care indiferent de actiuni, raman fidele si asteapta. Am invatat ca daca accepti defectele unei persoane atunci poti spune ca o placi cu adevarat. Si nu e nimic mai frumos decat oameni care te iubesc. Care iti arata asta cu fiecare ocazie ivita si nu prin cuvinte sau fapt. Este o chimie pe care trebuie sa o simti. Altfel nu o sa-ti dai seama niciodata.
Noptile incep intodeauna cu o cana de lapte. Dulce, cu miere sau putina sare. Depinde de moment. Adorm spre dimineata cu televizorul aprins. Asa am siguranta ca nu sunt singur cu toate ca mereu este cineva langa.
Ma afund in cartile pe care le citesc. Ma identific cu personajul, cu senzatia.
Viata imi ofera o rezerva constanta de miracole amestecate cu jumatati de masura. Oricat de mult caut sau gasesc, niciodata nu este intreg si lipsurile astea sunt epuizante.
Sunt puternic influentat de cei din jurul meu. Imi plac oamenii, imi plac oamenii buni, calzi. Imparatia mea e mare. Si loc destul!
Nu stiu de ce am impresia ca sunt inconjurat de oameni inteligenti, de frunti descretite si persoane care-mi inteleg fiecare cuvant. Vorbesc in soapta si totusi simt ca sunt inteles.
Cand este prea devreme sau cand este prea tarziu? Cand poti fi cu adevarat sincer si poti spune clar si raspicat ce-ti doresti de la viata? Exista o perioada buna pentru acest lucru? Un moment al zilei, al lunii, al anotimpului? Si vreau cititorule sa-mi zici sincer daca viata ta este aia pe care o visai in copilarie. Care sunt faptele momorabile de pana acum si ce iti face viata frumoasa. E o tema de casa. Gandeste-te bine la raspunsuri!