Curăţenia de primăvară

Da dragilor, a venit primăvara. Chiar dacă se mai bate în vijelii cu anotimpul ce a plecat cu greu, începe să se instaleze cu toate drepturile. Odată cu încălzirea vremii apare o problemă pe care mulţi din locuitorii autohtoni o tratează cu indiferenţă: depozitarea gunoaielor. Indiferent de care sunt, acestea ne vor “delecta” simţul olfactiv atunci când ghenele şi coşurile amenajate special pentru ele nu vor mai face faţă.

Dar o problemă mai delicată decât asta (care ţine mai mult de autorităţi) este aceea a aruncatului gunoiului la voia întâmplării. Pentru că suntem români şi avem în sânge acest obicei. Indiferent de câte campanii de sensibilizare, educare sau voluntariat se vor face. Studentul de la etajul 3 va arunca în continuare gunoiul pe geamul căminului, în speranţa că acesta va fi purtat de forţe invizibile cei câţiva metri până la tomberon. Sau cetăţeanul obişnuit care. desfăcându-şi ambalajul la pachetul de ţigări nou cumpărat, aruncă celofanul în coş de la câţiva paşi, nu-l nimereşte dar pleacă mai departe.

Ieri am ieşit în oraş. M-a uimit gestul unui tânăr făcut când trecea pe lângă un coş de gunoi: şi-a schimbat direcţia înspre el (era la câţiva paşi distanţă), s-a aplecat, a cules de pe jos un mic ambalaj (care nu era aruncat de el), l-a aruncat în coş şi şi-a continuat drumul.

Câţi dintre noi facem asta, măcar o dată pe lună?