Ce-mi amintesc despre copilarie?

Cand eram mic visam sa ma fac diriginte de posta. Cum am crescut intr-un sat uitat de lume unde postasul venea o data pe saptamana pe la oameni, ziarele trebuiau ridicate direct de la posta.

Si dirigintele asta de la posta, aveam eu impresia, nu facea nimic toata ziua. Imi placea ca statea ore in sir pe scarile cladirii si astepta cate un client ce cumpara un trimbru sau trebuia sa trimita o telegrama. Telegramele erau la moda, un fel de email al zilelor noastre si desigur ca principiul era total diferit. Spun asta pentru cei care nu au trimis niciodata o telegrama sau nu au aflat pana acum ca exista. Si nu sunt putini!

Preoti erau doi. Unul uns cu mirul comunistilor, altul curvar! Atat de curvar incat babele mergeau pe jos 3 km la o alta biserica, intr-un sat din apropiere. La primul scandal mai mare au zburat amandoi si le-a luat locul cel care avea sa predea religia in scoala generala si tot el a infiintat corul bisericii la care mamma tinea foarte mult sa particip.

Serbarile scolare se tineau intodeauna la caminul cultural, de fapt o casa nationalizata aflata in grija statului. Am fost lup, pitic, mosneag, cantaret… toate astea in cadrul scenetelor pe care doamna invatatoare ne chinua sa le invatam.

A trecut si timpul si am mai crescut si noi. Unii in inaltime, altii s-au desteptat si tot asa.

In clasa a V-a m-am indragostit de o tigancusa. frumoasa foc si oferea prietenia tuturor baietilor, asta am aflat mai tarziu citind unul dintre oracolele care circulau prin scoala. La fel cum este pitipongeala la moda acum, asa erau pe vremuri oracolele. Pagini intregi de poezii, fluturasi din staniolul de la ciocolata, mine de creioane rupte si mandria de a scrie in oracolul cuiva.