Barbatul la cratita

M-am intrebat de foarte multe ori de ce femeile au impresia ca barbatii nu se descurca fara ele in bucatarie? Uneori au dreptate, anumiti barbati sunt clar, dezastre in bucatarie, dar altii se descurca. Barbatul singur invata de nevoie sa-si gateasca, asta poate ca-i lipseste mama care a gatit ani intregi, fosta prietena, sotie, etc. Stim, nevoia te invata.

Seara trecuta am fost invitat la cina, la un vechi prieten care locuieste singur si care in viata lui nu a pus mana pe o tigaie… de fapt am fost invitati mai multi, am apreciat ca omul si-a dat toata silinta sa iasa totul bine, chiar daca am asteptat o ora in plus sa mancam, a iesit bine. De mult nu am mai mancat niste spaghete atat de reusite, iar cei care ma cunosc stiu cate ceva despre sangele meu italian, intr-o oarecare proportie, deci sunt un exigent critic. Sosul foarte gustos, pastele fierte exact cat trebuie. Apoi ‘cireasa de pe tort”… o crema de zahar ars, de-ti lingeai degetele… Deci si burlacii cand vor sa impresioneze, pot.

Eu recunosc, nu-mi mai arde de gatit… Prefer retetele de vara, mancare usoara, multe salate. Imi este groaza sa dau drumul la aragaz pe caldura asta.
Barbatul la cratita este controversat… Ceva de genul, toata lumea se masturbeaza, dar nimeni nu recunoaste. „Cum eu sa fac asa ceva?” :))

Asa este si cu cratitele, „Eu sunt barbat!!! Nu am ce cauta la aragaz!” – Atunci dute matale’ frumos la shaormeria din coltul strazii si cumpara-ti, normal, o shaorma, dupa ce tipele de acolo si-au spalacit unghiile mari si negre prin varza aia tocata…

Mai am un prieten, inginer, caruia sotia este plecata cu ala mic la parinti, imi imaginez ce s-ar face el fara soacra…
Si acum ca sa salvez situatia, barbatii se descurca la cratita in „situatii extreme.”