Amintiri cu covrigei

Imi aduc aminte de o intamplare foarte amuzanta pe care am zis ca nu trebuie sa o tin doar pentru mine, asta pentru că BL ne provoacă la scris!
Acum cativa ani eram in Caracal la o nunta au unei rude prea indepartate ca sa-mi aduc aminte cum o cheama. Noi ne-am dus din obligatie, asa fac majoritatea si nu doream sa fiu eu exceptia.

Dupa evenimentul cu pricina (O adevarata inovatie in materie de nunti, rude din provincie, gaște la purtător și toată spița prezentă) ne-am întors acasă fericiți că totul a avut final fericit și tinerii îndragostiți erau soț și soție pentru eternitate, oricum au divorțat in primele șase luni de la căsătorie, asta e mai puțin important.

Și cum întodeauna când totul merge bine trebuie să apară neprevăzutul… toaleta matușii unde ne-am cazat, refuza să funcționeze. Și scuzați-mi stilul, dar după o noapte în care au curs râuri de bere si sarmale cât și-a dorit stomacul, toți aveam la un moment dat nevoie sa vizităm toaleta. Dar nu mai mergea și gata. Blestematul de hidrofor refuza să mai aducă apa în casă.

Ca în orice gospodărie din oltenia, există o toaletă si in fundul curții. Că de… nu strică!

Una dintre matușile pe care o iubesc cel mai mult suferă de bulimie. Nu este de râs, dar ferească Dumnezeu să-ți prindă frigiderul plin. Noaptea este dezastru!

Cum nunta nu a fost pe placul ei, sarmalele nu au fost servite la ora potrivită, draga mea matusă a declarat stare de urgență si a pornit în căutarea bucătariei.

Acolo o aștepta o imagine imposibil de descris în cuvinte. Frigiderul era gol! Păi dupa ce gazdele au pregatit o nuntă in zilele trecute, cine mai avea timp de gătit. Măi… dar gol la propriu! Poate doar un borcan de muștar și încă unul cu hrean, cel mai iute hrean din lume!

Planurile mătușii Stela erau date peste cap. Era obișnuită ca la ea la București să aibe frigiderul pregătit pentru atacuri spontane în noapte și mai mare dezamăgire ca asta nu era nici petrecerea nunții în sine, de care se plângea în drumul spre casă.

Și pentru că nu avea nici o alternativă salvatoare, a început să cotrobăie prin sertare, prin dulapuri. A gasit o minunată pungă cu Covrigei Boromir, ăia de Buzău de care mănâncă toata lumea. Cred că a fost cea mai fericită noapte din viața ei. A mancat fară rasuflare jumătate de pungă și si-a dat seama ca trebuie să folosească toaleta. Așa sunt doamnele, la un efort mai mare, au nevoie de o relaxare.

Cum toaleta nu era funțională și-a luat inima în dinți si a pornit în aventură. WC-ul din fundul curții o aștepta și poate că nu asta era problema cea mare…

Zis și făcut. Pune restul covrigilor in buzunarul cămășii de noapte (se gândea ca poate în timpul nopții mai roade unul/doi…) și iese afară. Am uitat să vă spun. Gazda noastă avea doi câini pe care dacă-i vezi sigur îsi faci cruce cu limba în gură. Atât de frumoși și de fioroși nu am mai vazut! Dar ea nu se gândea decât la vezică. Era o problemă pe care și-a propus să o rezolve cu orice preț.

Câinii au vazut-o si atât de mult noroc a avut… Au rămas liniștiți la locul lor, minunați de cuțu cuțu cuminte, cuvinte drăgăstoase pe care mătușa le rostea cu o frică mai mare ca aia în care mergi noaptea în cimintir. Și trece viteaza mea, ajunge nevătămată la WC și după ce rezolvă ce avea de făcut se grăbește să ajungă în casă, tintuită de noaptea friguroasă de toamnă.

Acum se ivește problema. Cainii au incolti-o si cînd încerca să deschidă ușa, deveneau parcă turbați. Nu a funcționat nici cuțu-cuțu, nici dragă-dragă. Aveau de gand să-i facă felul intrusei care a avut tupeul să-i sfideze și mai ales să creadă că le poate invada teritoriul fară nici o problemă.

Și după o jumătate de oră bună și-a dat seama ca are la purtător punga cu covrigi și mai mult de ciudă începe să ronțăie de mama focului că altceva nu avea de făcut, câinii o pândeau și nu putea scăpa de acolo… „Împarte-i cu toată lumea!”, „Împarte-i cu toată lumea!” dar așa o ciudă avea pe câinii aștia încat nu le-a dat nici măcar un covrig, poate așa scăpa mai repede din închisoare.

După ce termină punga cu covrigei, înghețată și nervoasă începe să urle ca din gură de șarpe. “Câiniii… Mă mănâncă…. Ajutor… ”
No o auzea nimeni din casă, norocul ei a fost că tocmai se întorcea un vecin de la serviciu și a sunat pe telefonul fix zicând că urla cineva în grădină la noi. A mers proprietarul cu lanterna și mi-a salvat mătușa din peripeția vieții ei.

La micul dejun ne-a povestit tot ce a pațit, dar doar după ce a vazut pe masă o pungă cu covrigei și după ce a râs 10 minute de una singură. Noi eram prea adormiți ca să înțelegem de ce râde!