În penumbra internet cafe-ului din Constanţa, tânărul cu barbă bogată şi îngrijită îşi căuta preoteasă printre slujitoarele templului Venerei, pe site-uri XXX. “Ai făcut duş? Arată şi mie chiloţeii… hai, mă, că nu te vede nimeni (urla în căşti şi toată sala se zgâia în extaz cu ochii pe calculatorul lui), sunt singur, ce dracu’!” În local se întâmpla să fie Marius Paraschiv, autorul “Blogului de trei clase” ale cărui istorisiri obişnuim să le publicăm. Aşa se face că aventura teologului cel libidinos din internet cafe a văzut lumina tiparului în Jurnalul Naţional joi, 13 noiembrie. Ierarhii Bisericii au căutat să facă lumină în tenebroasa şi lubrica poveste, drept pentru care Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a dispus o anchetă. Blogger-ul cu nick-ul “Master” a fost invitat la o autentică “recunoaştere din grup” după fotografii ale internautului şi a prezentat feţelor bisericeşti şi înregistrarea vocii respectivului. Luni seară, la Arhiepiscopie, în prezenţa înalţilor ierarhi, a avut loc “judecata”. Confruntarea dintre blogger şi concupiscentul slujitor al Bisericii, consilierul cultural al Arhiepiscopiei, Ionuţ Vlădescu. “Ceea ce faci dumneata e sminteală, şi asta e mai grea decât păcatul”, l-a mustrat Teodosie Tomitanul pe berbecul rătăcit, care a pierdut astfel şansa de a primi vreodată hirotonisirea. Astfel, şi constănţenii au pierdut şansa de a avea duhovnic un atât de devotat slujitor al zeului Priap.
Sursa: Jurnalul national
Da, ştiu…preiau un articol ca nesimţitul şi gata. Sunt mega obosit…stresat, nervos şi terifiat de cei care mă înconjoară. Cred că mă apuc iar de Xanax că altfel mă urc pe pereţii…
Nu există un alt articol asemănător.





Uhm…
Foarte bine faci. cel putin, ai bun simt si faci publica sursa.
Bafta!