Alb…cerul e alb, e alb la nesfârşit. Din el cad usor, lin fulgi îngheţaţi cu atâtea poveşti ce le asculţi pe strada de la un strain care trece pe lângă tine. Shhht! taceţi mă! mă aproprii de el…ah! ce rece si rigid …Nu mă las trec eu mai departe haideţi mă şi voi, ce aţi îngheţat ?. M-ai aveam un pic şi înghetat însă am ajuns. Ouaau! ce cald e aici în interior. Cobor din cerul Lui uşor pe pământ şi o întalnesc – pe cine ? – cum pe cine ? pe Ea.
- Bună! tu deunde ai apărut ?
- Din cer! răspund eu.
- Sigur, sigur şi eu sunt zâna din pădurea adormită!
- Şi ce nu eşti ? apropo de a fi, domnişioară cine sunteţi şi cum vă numiţi ?
- Eşti cumva avocat ?
- Nu!
- Bine! onorată instanţă, mă numesc Ionela, şi sunt o fată. Auzi tu înger coborât de cer, care zici ca eşti dar tu cine eşti ?
- Eu ? stai să ma gândesc…sincer, nu îmi amintesc, poate…poate îmi spui tu. Cine crezi că sunt ?
- Pai semeni a..baiat din câte vad, deşi dacă ma uit din profil nu prea pari. Şi acum vrei să ghicesc şi cum îti zice în buletin ?
-Daa!
- Gata cu gluma. Oare de ce stau de vorbă cu un “om” care nu ştiu daca e om, care a cazut din cer lângă mine. – se bosufleanză şi lent se mişcă catre necunoscut.
- Stai, stai…Scuze! sunt Mihai. Aş vrea să stiu şi eu unde sunt ?
- Poftim ? unde să fi mă omule, tu parcă chiar esti cazut din cer!
- Pai chiar sunt cazut din cer!
- Mda…eşti pe pământ!
- Serios ? ee..atunci e bine.
Continuând discuţia contradictorie la nesfârşit ajungem, la capătul drumului. Un uraş mare, preserat cu mii de stele una lăngă alta care lumina viata tuturor oameniilor de acolo, se zăreşte. Mirarea nu încetează să dispară, ACUM era noapte si mai devreme era zi, am pierdut lumea mea cu EA.
Pe cercul plin cu pietre coborăm, spre stele din apropriere, noapte fiind, pietrele alunecă de sub picioarul ei. Cade! buff…
- Uite-o că a căzut şi ea îmi spunea mie să fiu atent!
- În loc să încerci să faci pe interesantul ma bine mai ridica de aici. Auu! piciorul…!!
Lichidul roşu ce iesea din rana ei cadea avale peste pietre în aceasi directie cu lacrimile ei. Iau hanoracul ei şi-l infăsor în jurul rânii destul de urâte.
Ghici ce ? acum îi e frig a rămas în tricou, noapte e destul de frig, de mers spune că numai poate şi asa plănge.
- Poftim ia-l pe al meu (hanoracul)! – cateodată chiar nu aş vrea să mai fiu gentlemen, dar asta e…Dardâi de frig langă ea, pănă îsi revine, adica mâine, cine ma pus să intru în fulgul ala ? cine ?
În disperea mea, uimirea îsi face loc şi ea văzând ca tremur ca peşte scos din apă mă i-a în braţe.
- Să nu ţi se urce la cap bine! doar pentru că e atat de frig…
- Bineînteles, nici nu mă puteam gândi la altceva. – Gentlemeni, mint ? daca da! atunci eu numai sunt unul că am facut-o!
O asez usor jos pe o piatră mai netedă si eu langă ea cu măinile la pieptul ei ( nu pe, ci la ).
- Auzi…tu ai o stea acolo în orăş care te luminează ?
- Da!
- Şi atunci ce cauţi aici pe câmp ?
- Am venit să fac poze…
- Şi aparatul unde-i ?
- Când ai venit TU! îl cautam! AH! am şi uitat de el…piază rea.
- Oppps! sorry, nu aveam deunde să ştiu, nici nu ştiu ce caut aici.
- Serios acum Tu de ce ai venit acolo ?
- Păi nu ţi-am zis ca am cazut din cer ?
- Aide mă! serios.
- Serios! lasă că îti explic altădată….
Usor, usor genele si sprâncele i se aproprie si adorme…Eu!?! eu mă întreb ce caut aici…dar mă întreb si ce caut cu EA aici? şi e atat de bine cu Ea parcă nici numai e asa frig. O străng în braţe mai puternic dar cu grijă să nu simt si nu ştiu cum adorm….
